A fost odată o profesoară de engleză care a ajuns bibliotecară la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, din dragoste de carte şi de limba anglilor. A fost odată, cândva în mai 2006, şi începutul unui American Corner la Baia Mare, în frumoasa şi moderna Bibliotecă, aleasă de Ambasada S.U.A. să-l găzduiască. Iar acest American Corner a crescut într-un an cât alţii în zece... Cu peste 10.000 de vizitatori în 2006 şi cu aproape 12.000 în 2007, au început să apară şi roadele muncii noastre, deşi multe roade au fost nebănuite şi neaşteptate de noi...
Unul dintre ele a fost selectarea mea într-un program numit International Visitor Leadership Program (Programul de Vizitare a SUA de către Lideri Străini) tutelat de Departamentul de Stat al Statelor Unite şi administrat de Centrul Internaţional Meridian, un ONG privat din S.U.A., care promovează relaţiile internaţionale prin schimburi de oameni, idei şi arte. Lansat în 1940, programul amintit caută construirea înţelegerii reciproce între Statele Unite şi alte naţiuni prin vizite în America plănuite cu grijă şi destinate liderilor străini în funcţie sau în ascensiune. Aceste vizite sunt menite să reflecte interesele profesionale ale vizitatorilor şi să susţină scopurile politicii externe ale guvernului american. În fiecare an, în acest program sunt cuprinşi peste 4500 de participanţi din toată lumea, selecţionaţi atent de către ambasadele S.U.A. din ţările lor de origine. Ei călătoresc prin America şi se întâlnesc cu confraţii lor întru profesie de peste ocean. Prin aceste întâlniri, vizitatorii au ocazia să înţeleagă mai bine influenţele culturale şi politice din societatea americană şi se pot bucura de experienţa culturală şi socială de care au parte în detaliu. Ei sunt, în general, reprezentanţi ai sistemelor de guvernare, ai partidelor politice, ai mass-mediei, ai sistemelor educaţionale, ai mediilor de afaceri, ai ong-urilor, ai artelor, ai culturii, ai sănătăţii publice şi ai multor altor medii. Peste 225 din şefii de guverne şi de state actuali sau anteriori şi alţi distinşi lideri din sectoarele publice sau private din lume au fost participanţi ai International Visitor Leadership Program.
Şi-acum, întrebarea normală care s-ar naşte: „Ce caută o bibliotecară în acest program?”.... Aşa cum există pentru multe alte domenii programul a cuprins şi bibliotecile din România, sub numele de American Libraries – A Project for Romania („Bibliotecile americane – proiect pentru România”) şi s-a desfăşurat în luna octombrie a acestui an, pe perioada a trei săptămâni. El a cuprins întâlniri prin care am putut obţine date despre organizarea şi administrarea bibliotecilor din Statele Unite, despre tehnologia folosită în aceste biblioteci (migrarea spre cataloagele online, digitizarea bibliotecilor), despre dezvoltarea colecţiilor, despre promovarea bibliotecilor, a colecţiilor şi serviciilor acestora în rândul comunităţii şi a rolului lor ca centre de educaţie civică, despre cum se desfăşoară cursurile de biblioteconomie din America, despre ce înseamnă o asociaţie profesională pe continentul de peste ocean. Toate acestea, într-un periplu prin cinci oraşe mari – Washington D.C., New York, Boston, Austin, Seattle – şi alte câteva mai mici: San Antonio, Buda, Rutland, Worcester, Harvard.
În trei săptămâni, patru bibliotecari români – căci atâţia am fost selectaţi în program – Carmen Tică de la Biblioteca Judeţeană Craiova - secţia American Corner, Anamaria Cătănoiu de la Biblioteca Judeţeană Vrancea, Dragoş Neagu de la Biblioteca Judeţeană Brăila şi cu mine, de la American Corner - Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”- „am vizitat biblioteci mici şi mari, biblioteci şcolare şi universitare, rurale şi municipale, biblioteci speciale, arhive, instituţii de învăţământ în biblioteconomie, universităţi, licee... Am avut ocazia să cunoaştem o parte de Americă, atât profesional, cât şi turistic. Personal, am avut ocazia de a-mi împlini visul meu american: America pe care nu o văd mulţi dintre americanii înşişi, pătrunderea în tainele profesiei de bibliotecar şi înţelegerea modului de a gândi şi a acţiona al profesioniştilor americani – şi pot să spun că a meritat cu adevărat. Şi pentru că toate nu mi-ar ajunge să le împărtăşesc într-un singur articol, mă voi mărgini deocamdată să „pictez” imaginea ce mi-a rămas despre Statele Unite ca ţară şi ca popor, atât cât s-a putut, după două-trei săptămâni de la încheierea programului.
Despre popasurile noastre, trebuie să vă spun ca m-am îndrăgostit de Washington D.C., prima noastră oprire şi impactul cu America. Impresia mea, în câteva cuvinte: oraş aerisit, aristocratic, plin de lumină, culoare şi păsări cântătoare, unde clădirile nu depăşesc 12-15 etaje, majoritatea dominate de stilul clasic roman şi grecesc ce caracterizează zona sudică a S.U.A., amintind de perioada colonială. Washington D.C. este oraşul în care nu te poţi pierde nici dacă ai vrea. Orientarea N-S şi E-V a străzilor, cu denumiri – primele de litere, celelalte de cifre şi traversate în diagonală de bulevarde cu numele statelor americane, prezenţa unei străzi a bisericilor, a unei străzi a ambasadelor sunt doar câteva dovezi ale capacităţii organizatorice şi ale spiritului practic american. Râul Potomac, ce taie capitala în partea ei sud-vestică, oferă o privelişte deschisă spre verdele statului Virginia şi spre cei câţiva zgârie-nori, nici aceia prea înalţi şi ridicaţi suficient de departe de Casa Albă, pentru a nu o eclipsa. Spaţii deschise, esplanade pline de turişti, canotori vâslind în susul râului. Muzee cu acces gratuit publicului larg din ţară şi din lume, vizitate pe tot parcursul zilei de mii de oameni. Spaţii largi, imense, cel mai bine conştientizate atunci când te afli în zona dintre Capitoliu şi Memorialul lui Lincoln, despărţite de locul uriaş de întâlnire al naţiunii americane atunci când celebrează, protestează sau pur şi simplu îşi petrece timpul liber: the National Mall. Muzee cu acces gratuit şi pline ochi, de la copii în „marsupiu” până la vârstnicii capabili să se deplaseze. Unul dintre „sporturile naţionale” nedeclarate, vizitarea muzeelor, pare a fi unul dintre principalele ocupaţii ale timpului liber. Preţuri destul de rezonabile, deşi peste medie, în cele mai multe situaţii. Întâlnirile profesionale - extrem de utile şi consistente - ne-au oferit informaţii dintre cele mai diverse şi mai interesante. Printre multe locuri (comune nouă, bibliotecarilor, şi despre care voi povesti în numerele viitoare ale revistei Bibliotheca Septentrionalis) am fost la Library of Congress, care e o minune arhitectonică şi instituţională. Sunt foarte fericită că am avut ocazia de a intra în culisele sale, în "măruntaiele" ei, acolo unde nu intră mulţi din afară - aşa cum ne-a explicat Grant Harris (bibliotecarul care se ocupă de cărţile în limba română).
Călătoria la Monticello, casa memorială a lui Thomas Jefferson, a fost ca o revelaţie. Însoţiţi de un ghid pitoresc - Dr. Charles Spencer - un om cu un umor debordant şi cunoştinte de istorie americană adânci, am putut intra cu adevărat în atmosfera în care Jefferson a trăit, şi totodată să SIMT cu adevărat ceea ce a însemnat omul acesta pentru poporul său: un „Dimitrie Cantemir” al americanilor. O călătorie în Statul Virginia, demnă de tot interesul oricui vine în zonă, pentru a descoperi un geniu ale cărui invenţii şi gândire încă influenţează lumea americană. Prânzul pe care l-am luat la Taverna Michie - un local din Charlottesville, absolut fermecător şi cu o mâncare delicioasă – a completat atmosfera; am mâncat în ritmuri de muzică irlandeză, serviţi de nişte doamne foarte drăguţe îmbrăcate ca la 1700... În aceeaşi zi am fost la Universitatea din Virginia, monument de arhitectură şi una dintre cele mai importante universităţi din S.U.A., opera arhitectonică a lui Thomas Jefferson. Am vizitat biblioteca de acolo, care mi s-a parut foarte interesantă prin modul de a trata cititorii (studenţi, evident), prin grija de a le crea un mediu propice invăţării. Multe săli de lectură aveau mobilier ca acasă (fotolii, canapele) pentru a face lectura cât mai placută. Ca să nu mai spun ca am fost în Rotunda universităţii, proiectată tot de Jefferson, pe buna dreptate adorat de poporul american pentru tot ce a creat şi a facut pentru el. Omul acesta a fost un geniu, şi la concluzia asta ajungi numai privind aceasta minunata construcţie. Acolo, arta feng-shui este la ea acasă.
Venirea la New York a fost o mică aventură, căci trenul a "murit" în plin "câmp", cu o oră înainte de a ajunge la destinaţie. Am aşteptat o oră şi jumătate să vină un alt tren în care toţi pasagerii au trebuit să se mute. Dar am luat-o ca pe o experienţă, căci întâmplarea ne-a arătat că probleme sunt şi la "case mai mari" decât în biata noastră Românie, unde aşa ceva se întîmplă mult mai des... diferenţa de bază e că în America am văzut cât de calmă şi disciplinată poate fi lumea şi cum poate fi înlocuit un întreg tren, nu doar locomotiva. Deh, unul dintre neajunsurile tehnologiei avansate: oamenii sunt depăşiţi de maşinăriile care, dacă se strică, sunt înlocuite cu totul... Impresia mea despre New York, la vederea acestuia, este destul de diferită faţă de ce am văzut şi experimentat la Washington. Senzaţia pe care mi-a lasat-o este de uimire, admiraţie şi groază. Uimire si admiraţie - de cum a putut OMUL sa creeze aşa ceva, atâtea lucruri minunate şi uriaşe, toate la un loc; iar groază - de cât de MULTE şi MARI sunt toate. La nivelul solului aerul e aproape irespirabil, este un zgomot continuu indescriptibil – provenind de la tot ce poate exista într-un oraş: de la cele trei tipuri de maşini pe care nimeni nu şi le doreşte în curte (poliţia, salvarea şi pompierii) până la zgomotul făcut de uriaşele aparate şi centrale de aer condiţionat aflate când pe marginea drumului, când sus, pe zgârie-nori. Totul e „monstruos” de mare. Urcând pe clădirea Rockefeller am văzut de sus URIAŞUL New York. E ceva uimitor şi înfiorător în acelaşi timp. Oamenii sunt grăbiţi şi puşi pe muncă zi lumină. Am înţeles că aici, în zonele bune, chiriile sunt de la $ 4-5000 în sus, ajungând la sume cu 5 cifre. Deci cineva trebuie să muncească pentru aşa ceva.... Este o forfotă indescriptibilă. Metroul - fiind primul metrou din lume, arată destul de rău, chiar dacă este întreţinut şi reparat constant, dar NIMENI nu îndrăzneşte să îl inchidă pentru reparaţii capitale, aşa că – pe lângă distanţe şi destinaţii– te mai transportă cu succes şi în prima parte a sec. XX. Străzile se cârpesc, la fel – nimeni nu îndrăzneşte să le închidă pentru reparaţii.... Ar însemna că se dă peste cap o bună parte din oraş, şi deci şi o bună parte din economia ţării. Oraşul pare destul de murdar şi de cenuşiu, datorită vechimii unora dintre clădiri şi a noxelor care ies de peste tot. În schimb, atunci cind ieşi din acest infern şi priveşti totul dinspre ocean ori de deasupra lui, sau atunci când te afli în Central Park, oraşul e ca o minune. Iar Broadway şi Time Square, locul arhicunoscut al trecerii de la un an la altul al new-york-ezilor, ţin de o lume halucinantă de lumini, culori, înălţime şi forfotă de nedescris....
Boston, al treilea oraş mare din itinerariul vizitei noastre în S.U.A., pare cel mai aproape de stilul arhitectonic european. Intelectual prin excelenţă, Boston se învecinează cu campusul Universităţii Harvard şi are ieşire la ocean. Plin de verdeaţă şi de pescăruşi, oraşul oferă privelişti de la multitudinea culorilor toamnei din pădurile împrejumuitoare până la “parcurile” yahturilor de agrement sau ale bărcilor pescăreşti din port. Bibliotecarii pe care i-am cunoscut acolo mi-au demonstrat că lumea nu e atât de mare pe cât pare, că ne lovim toţi de aceleaşi probleme şi bucurii, dar avem fiecare (sau nu) la îndemână uneltele prin care să ne putem atinge scopurile profesionale. Sunt oameni extrem de primitori şi de calzi, dornici să ne împărtăşească din detaliile muncii lor, ne-am dat idei unii altora şi ne-am simţit foarte bine unii în preajma celorlalţi, ceea ce mă face să cred că ar fi interesant să ţinem legătura.
Şi iată-ne la Austin, Texas... O lume complet diferită faţă de ce văzusem pînă la acel moment. Începând de la temperaturile care ne lăsau să facem baie fără probleme în piscină, până la felul de a vorbi al localnicilor – totul era altfel. De la vegetaţia luxuriantă a „orăşelului” San Antonio (o mică Veneţie a Texasului), până la culoarea nisipie a pietrelor şi a formelor de relief de la Alamo, vezi o lume de cowboy şi cactuşi, un loc unde “bărbaţii sunt bărbaţi şi femeile sunt barbaţi”, după cum ne povesteşte un localnic. Un oraş unde spaniola se aude mai des decât în alte părţi şi unde se pare că domină, căci şi albii o vorbesc. Aici am avut prilejul să intrăm în detaliile unei biblioteci prezidenţiale (Biblioteca şi Muzeul Lyndon Baines Johnson – The Lyndon Baines Johnson Library and Museum), ale unei biblioteci universitare şi ale unei şcoli de biblioteconomie (la Universitatea Texas din Austin – the University of Texas at Austin), ale unei arhive (Centrul de Istorie din Austin – Austin History Center), ale unei biblioteci rurale (biblioteca publică din orăşelul Buda – Buda Public Library) şi o bibliotecă pentru persoane cu dizabilităţi (în cadrul clădirii Bibliotecii şi Arhivelor Statului “Lorenzo De Zavala”). Profesionalism la cote maxime, dotări de asemenea şi credinţa că niciodată vreo problemă nu are rezolvare. Tot aici organizatorii programului ne dau ocazia de a cunoaşte americani la ei acasă, prin ceea ce ei numesc “home hospitality”, şi iată-ne pe drum undeva la câţiva km de Austin, unde întâlnim familia Cirkiel, care ne aşteaptă un prânz tipic american. Timp de două ore ne “întreţinem” cu membri şi prieteni apropiaţi ai familiei. Lipsiţi de inhibiţii şi curioşi de a afla şi ei, la rândul lor, lucruri de tot felul despre noi şi România, sunt bucuroşi să împărtăşească cu noi momentul celebrării zilei de naştere a unuia dintre ei.
Seattle, ultima noastră oprire, se pare că este menit să ne farmece de tot. În ciuda ploii care cade aproape tot timpul, norocul ne urmăreşte şi aici – ca peste tot – şi aduce, o dată cu venirea noastră, razele soarelui care-şi croiesc drum printre stropii de ploaie. Surprinzător de redus ca suprafaţă pentru spaţiile largi, tipic americane, cu care ne obişnuiserăm, centrul oraşului poate fi acoperit cu piciorul. Aşa că, în pas de plimbare, apucăm în patru zile să străbatem o bună parte şi să vedem unele dintre locurile cele mai pitoreşti: The Space Needle (Acul Spaţial) – punctul ce dă personalitate oraşului, Pike Market (Piaţa Pike) – un loc plin de lume şi culoare, străzile străjuite de arţari, ieşirea oraşului la multele golfuri ce-l înconjoară în partea sa vestică. Pe lângă faptul că ştiam că Seattle este căminul lui Bill Gates, mai aflăm de la ghidul nostru – un domn simpatic şi atipic pentru un american (căci este născut, crescut şi trăit doar în Seattle) – că aici, unde limba engleză este vorbită foarte curat, fără accente regionale, se află şi sediul celei mai mari firme comerciale de pe Internet, Amazon, că aici se construiesc avioanele Boeing şi că Starbucks Coffee – un lanţ de cafenele extrem de bine cotat în America şi de care au auzit şi europenii – îşi are aici locul de naştere. Un oraş căutat de iubitorii de natură şi de aventură, locul unde am întâlnit americani ce au cunoscut România cu adevărat şi cărora le este dor de ea, un oraş unde am văzut o bibliotecă aproape nepământeană: Biblioteca Publică din Seattle (Seattle Public Library), despre care voi vorbi în amănunţime altădată, căci este idealul oricărui bibliotecar...
Colorată şi contrastivă, locul unde marketingul îşi are originea şi aplicare desăvârşită, unde profesionalismul este dus la perfecţiune, şi cu toate acestea o ţară ca oricare alta – cu plusurile şi minusurile sale, America rămâne un exemplu şi o ţară pe care oricine dacă o vede o dată îşi mai doreşte să o vadă din nou. Este ţara unde „Visul American” al oricui poate fi realizat dacă are un scop precis, dacă este suficient de motivat şi de iute de minte şi de trup ca să poată face faţă vitezei în care totul curge, şi unde acelaşi Vis American se dovedeşte că poate fi un model bun de aplicat şi într-o ţară precum România, care – ca America de acum un secol – este cu siguranţă ţara tuturor posibilităţilor. A posibilităţilor pozitive, dacă există oamenii care să dorească acest lucru. Căci, până la urmă, ca oriunde pe această planetă, omul sfinţeşte locul.
Notă: Articol apărut şi pe blogul: http://prolibro.wikispaces.com/visulamerican
Lia Sabău
Centrul Cultural American de la Bucuresti lanseaza in Romania concursul international Democracy Video Challenge. Cetatenii din intreaga Romanie sunt invitati sa creeze scurt metraje care sa continue ideea "Democratia este..." intr-un efort de a promova dialogul global despre democratie.
